Diagnoza auto Targoviste

Ce este diagnoza auto şi cum decurge procedura de verificare a componentelor electronice ale unei maşini?

Unităţile de comandă, calculatoarele sau ECU (electronic central unit) au devenit o prezenţă obligatorie pentru orice maşină construită în vremurile noastre. În termeni generali, comunicarea cu calculatorul sau ECU se numeşte diagnoză auto computerizată. O astfel de unitate are un rol important în funcţionarea autovehicului. În primul rând, monitorizeaza cu ajutorul senzorilor diverşi parametri (temperaturi, presiuni, cantităţi) care influenţează sistemul pe care îl gestionează.

Pe bază unor algoritmi, mape sau oricum le-am numi, ECU calculează modul în care trebuie să funcţioneze sistemul. De asemenea, activează actuatorii (clapete, injectoare, supape, pompe) astfel încât sistemul să funcţioneze în parametrii pe care îi are ECU stabiliţi sau conform solicitărilor şoferului. Pe o maşină sunt, în prezent, din ce în ce mai multe calculatoare. Există câte un ECU la sistemul de injecţie, la airbaguri, la abs, la climatronic, la cutia de viteză automată, toate acestea fiind diferite. De obicei, ele trebuie să comunice între ele prin intermediul unei mici reţele proprii.

Dacă o componentă electronică a sistemului pe care un ECU îl gestionează se strică, atunci calculatorul va sesiza problema şi astfel va genera/înregistra un cod de eroare. Acest cod se poate citi cu testerul şi astfel se dă o prima direcţie de diagnoză auto/reparare. Citirea erorilor este primul şi cel mai simplu pas în procedura de diagnoză auto.

Diagnoza auto Targoviste

Procesul mai presupune verificare parametrilor în care funcţionează componenetele sistemului, citirea valorilor reale şi compararea cu cele nominale. Diagnoza auto poate fi îngreunată atunci când nu apare niciun cod de eroare sau există un cod de eroare care plasează defecţiunea în altă direcţie decât unde este în realitate. Diferenţa între testere, între aparatele de diagnoză auto apare la funcţiile pe care le pot vedea sau provoca fiecare pe un anumit tip de maşină. Testerele dedicate unei mărci auto au acces la mult mai multe zone din ECU decât un tester ”multimarcă”. Însă nici primele nu pot face diagnoză auto în locul meseriaşului sau specialistului.

Ca şi orice calculator şi ECU-urile de pe maşini folosesc un soft, componentă perfectibilă căreia i se fac diverse update-uri. Tot un fel de update este şi ceea ce se numeşte chip-tuning (pentru a mari performanţă motorului, de exemplu) sau eco-tuning (pentru a scădea consumul de combustibil). Diagnoza computerizată nu poate arăta, oricând, kilometri reali ai maşinii. Dacă o modificare de km e făcută de cineva “de specialitate” nu se va putea vedea cu testerul ce valoare a fost înainte de modificare.

În general, în timpul unei astfel de proceduri se realizează următoarele operaţiuni: citire/ştergere/ interpretare coduri de defect; verficarea funcţionalităţii unor componente; resetarea intervalelor de service/schimbare ulei/plăcuţe de frână, etc; repararea, uneori pe loc, a unor defecte constatate cu această ocazie (Defecţiuni uşoare care nu necesită service sau unelte speciale). Alte proceduri: se referă la verificarea kilometrajului, codare baterie nouă, testare turbo, testare injectoare, testare EGR, testare debitmetru, etc.

Sursa: adevarul.ro

Diagnoza auto Targoviste

Tester auto Targoviste

Claunic Group - Company Logo Mobile

“Din dorința de a informa corect clienții Claunic, am conceput special pentru tine secțiuni de informații utile  în care poți să întrebi orice vrei să știi despre serviciile noastre.”

Claudia Tataru - Asistent Manager Claunic Group

Teodora Tătaru – ASISTENT MANAGER

Abonează-te pentru noutăți

Abonați-vă la newsletter-ul nostru lunar pentru a primi știri, articole și oferte direct în căsuța dvs. de e-mail.

Comentarii

Lasă un comentariu